Home Articol Smerenia şi… umorul

Smerenia şi… umorul

6 min read
0
0
878

 Smerenia şi… Umorul

Smerenia şi umorul

Simţul umorului, aşa cum îl prezint aici, este expresie a smereniei.

Probabil te surprinde această afirmaţie. Dar lucrurile chiar aşa stau.

Ce înseamnă, de fapt, să fii smerit?

Să-ţi reduci pretenţiile, să te vezi într-o perspectivă corectă. Nu înseamnă să-ţi pui cenuşă în cap sau să începi să te târăşti ca un şarpe.

Smerenia e necesară deoarece tu crezi că eşti cineva.

Nu eşti! Râsul te ajută să realizezi asta. Dacă cineva râde de tine, ştii care este cel mai inteligent lucru pe care îl poţi face? Da, acesta este. Râzi împreună cu el! Ieşi din carapacea propriului Eu, priveşte la tine ca şi cum ai privi la altcineva şi râzi. Adesea efectele sunt paradoxale. Cel care râdea de tine se blochează. Nu mai înţelege nimic. L-ai scos din tiparul lui obişnuit de gândire. Se aştepta ca tu să te simţi umilit, devalorizat, respins, batjocorit. Ce surpriză imensă! Tu faci chiar mai mult haz decât el. Te distrezi pe seama ta.

Imaginează-ţi că cineva vine şi îţi spune: Andreea (să presupunem că te cheamă Andreea), eşti o încuiată!. Tu zâmbeşti şi spui: Aşa e. Uneori mă mir şi eu de cât de încuiată pot fi.” Un student mi-a spus odată: „Eşti un dobitoc”. De fapt nu mi-a spus direct. N-a avut acest curaj. Regret şi acum că am pierdut această ocazie. Mi-ar fi plăcut să-i răspund: „Mie-mi spui? Nici nu ştii tu cât de
dobitoc sunt câteodată.”
Pentru oamenii care au pierdut simţul măsurii şi sunt identificaţi până la saturaţie cu Eul lor, umorul este un medicament salvator. Dacă nu pot râde de ei înşişi (şi cel mai adesea nu pot), să glumeşti puţin pe seama lor e o forma de compasiune. Pentru ei va fi un gest de cruzime. E firesc, deoarece perspectivele sunt diferite.

Credinţa mea este că Dumnezeu creează frecvent astfel de situaţii (pentru că El nu vorbeşte direct, ci se exprimă prin evenimente) şi se distrează copios în sinea Lui, sperând, în acelaşi timp, că oamenii se vor trezi. Aceste intervenţii sunt necesare deoarece prostia umană este insondabilă. Din fericire, la fel este şi compasiunea divină.

Oamenii înţelepţi nu se iau prea tare în serios şi sunt primii care se amuză de propria lor prostie.

Nu poţi râde de tine însuţi dacă nu poţi ieşi în afara acestei sfere pline de valoare şi importanţă care este Eul tău. A râde de tine însuţi (evident, atunci când e cazul) înseamnă a reuşi diferenţierea Eu – Sine, adică a privi, de la nivelul Sinelui, manifestările caraghioase ale Eului. Este ca şi cum ai privi la tine ca la altcineva, doar că nu o faci din afara ta, ci dinăuntrul tău. Altfel spus, înseamnă a ieşi din încătuşarea teribilă a iluziei Eului (închisoarea Eului) şi a adopta perspectiva mai largă şi mai detaşată a Sinelui. Cum tranziţia de la Eu la Sine este esenţa cercetării spirituale, rezultă că cei care pretind a fi atins un grad înalt de evoluţie spirituală, fiind excesiv de serioşi, nu sunt cu mult diferiţi de maimuţica îmbrăcată în costum care pretinde că e directorul Grădinii Zoologice.

Extras din cartea lui Adrian Nuţă, Închisorile invizibile.

Load More Related Articles
Load More By Iluzia
Load More In Articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Mintea este inconştientă în totalitate

Pe fluxul ascendent, informaţiile sunt sintetizate şi preluate de nivelul superior (în mod…